Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, Memorandumul de înţelegere

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, Memorandumul de înţelegere dintre Guvern şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, care se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii.

Prin programul JEREMIE se vor aloca resursele ce provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare al IMM-urilor, fonduri de care beneficiază România ca stat membru al Uniunii Europene.

Se estimează că în primul an al perioadei de programare 2007-2013 în fondul JEREMIE se vor vira aproximativ 100 de milioane de euro, cuprinzând resurse FEDR precum şi cofinanţarea asigurată de Guvern. Orice majorare a resurselor ce vor fi repartizate prin fondul JEREMIE va fi supusă aprobării ambelor părţi.

Scopul programului JEREMIE este de a mobiliza finanţarea FEDR în sprijinul IMM –urilor şi scheme financiare cu o abordare strategică flexibilă. Programul constituie o serie de acţiuni derulate în scopul utilizării optime a fondurilor pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM.

Sursa: Guvernul Romaniei – Biroul de presa – 17.07.2007

Categorie: News

Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria

 Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013 va fi trimis spre aprobare Comisiei Europene

Primul Program Operaţional de Cooperare Transfrontalieră pentru care România, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, este Autoritate de Management a fost aprobat în şedinţa de guvern de marţi, 17 iulie a.c., urmând ca în perioada imediat următoare să fie trimis spre aprobare Comisiei Europene.

Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria va beneficia de   262.003.541 Euro pentru perioada 2007-2013. Din această sumă, 217.283.757 Euro reprezintă contribuţie comunitară din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) şi 44.179.784 Euro cofinanţarea naţională a celor două state.

Scopul programului este promovarea cooperării între regiunile, comunităţile şi autorităţile din zonele de frontieră, promovarea iniţiativelor locale – în general, dezvoltarea activităţilor transfrontaliere în domeniul economic, social şi mediu prin strategii comune. Proiectele trebuie elaborate şi executate în comun de parteneri din România şi Bulgaria (după principiul dezvoltare comună, execuţie în comun, personal comun, finanţare comună).

În aria eligibilă a programului sunt cuprinse şapte judeţe din România (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa) şi nouă districte din Bulgaria (Vidin, Vratsa, Montana, Veliko Tarnovo, Pleven, Ruse, Dobrich, Silistra şi Razgrad).
Prin acest program se vor finanţa proiecte în domeniul îmbunătăţirii infrastructurii de transport (terestru şi fluvial) şi de telecomunicaţii; exploatării durabile în comun a resurselor naturale şi de mediu şi promovării unui management eficient al riscului în regiunea de cooperare transfrontalieră; dezvoltării economice şi sociale prin identificarea şi consolidarea în comun a avantajelor comparative ale zonei.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor – 18.07.2007

Categorie: News

Aprobarea de către Comisia Europeană a Programului Operaţional Sectorial

Joi, 12 iulie 2007, Comisia Europeana a aprobat Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” ( POS CCE) împreună cu alte patru programe operaţionale ce beneficiază de finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională  şi Fondul de coeziune în cadrul obiectivului Convergenţă a Politicii de Coeziune a UE.

Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” este unul din cele şapte programe operaţionale cu ajutorul cărora se asigură la nivel naţional implementarea asistenţei financiare comunitare prin fondurile structurale  şi reprezintă un instrument pentru realizarea priorităţilor identificate în Cadrul Strategic National de Referinţă (CSNR) şi Planul Naţional de Dezvoltare 2007 – 2013.

Acest program răspunde, pe de o parte primei priorităţi a PND 2007 – 2013: „Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere” şi pe de altă parte priorităţii a doua a Cadrului Strategic Naţional  de Referinţă (CSNR), respectiv „Creşterea competitivităţii economice pe termen lung”, contribuind în acelaşi timp, în măsuri diferite, la implementarea tuturor celorlalte priorităţi ale CNSR.

Obiectivul general al POS CCE este creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti în vederea reducerii decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul Uniunii. Astfel se urmareşte ca măsurile întreprinse să genereze până în 2015 o creştere medie a productivităţii de cca. 5,5% anual care să permită României să atingă un nivel de aproximativ 55% din media UE.

Implementarea POS CCE va fi susţinută printr-un buget total de cca 3,011 miliarde euro alocaţi pentru întreaga perioadă de programare, din care contribuţia Uniunii Europene este de aproximativ 84,83% (2,554 miliarde euro), restul fiind reprezentat de cofinantarea din bugetul naţional.

Elaborarea POS CCE a luat în considerare analiza situaţiei curente a antreprenoriatului şi inovării, cu accentuarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), resursele pentru domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI), tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), eficienţa energetică şi protecţia mediului în sectorul energetic.

Având în vedere deopotrivă, posibilităţile identificate pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor româneşti pentru a face faţă noilor provocări şi folosirea oportunităţilor de a opera pe Piaţa Unică Europeană, cât şi eligibilitatea României pentru sprijinul oferit de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul POS CCE au fost definite cinci axe prioritare:
- Axa prioritară 1 – Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie
- Axa prioritară 2 – Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate
- Axa prioritară 3 – Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public
- Axa prioritară 4 – Creşterea eficienţei energetice şi a siguranţei în aprovizionare, în contextul combaterii schimbărilor climatice
- Axa prioritară 5 – Asistenţă Tehnică

Coordonarea programului operaţional este asigurată de către  Autoritatea de Management pentru POS CCE din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar implementarea operaţiunilor se va realiza prin organismele intermediare desemnate pentru fiecare axa prioritară.

Se estimează că primele apeluri pentru depunerea proiectelor se vor lansa începând cu luna septembrie, după aprobarea şi publicarea Documentului Cadru de Implementare.

Lansarea apelurilor va fi precedată de publicarea ghidurilor, cât şi a altor informaţii utile beneficiarilor.

Toate aceste documente vor putea fi consultate si descărcate de pe website-ul MEF (Domeniul Economic), respectiv secţiunea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” : http://www.minind.ro.

Ministerul Economiei si Finantelor – 17.07.2007

Categorie: News

Dezvoltatorii israelieni si spanioli iau cu asalt piata imobiliara locala

Companiile de dezvoltare imobiliara din Spania si Israel sunt printre cei mai activi investitori de pe piata locala, in conditiile in care real estate-ul din aceste tari a atins o oarecare saturatie care face investitiile mai putin atractive, in timp ce piata locala a devenit una dintre principalele tinte din regiune.

Active in special pe domeniul rezidential, dar si pe cel al spatiilor de birouri si comerciale, companii precum Hercesa, Ibiza Construct, GTC sau oamenii de afaceri israelieni care dezvolta centrele comerciale Euromall au ajuns sa controleze afaceri cumulate de peste un miliard de euro.

citeste tot

Categorie: News