Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative va beneficia de 246 mil euro

La data de 21 noiembrie 2007 a fost aprobat de Comisia Europeana Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Capacitatii Administrative.
POS Dezvoltarea Capacitatii Adminsitrative, finantat din Fondul Social European vizeaza dezvoltarea capacitatii administrative si sprijinirea eforturilor de modernizare ale administratiei publice. Autoritatea de Management a acestui program este Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Beneficiarii programului sunt:
- autoritatile publice centrale si locale,
- structurile asociative ale autoritatilor publice locale,
- ONG-uri
- mediul academic.

Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative va beneficia de o sumă totală de 246.014.081 euro, din care 85% reprezintă contributia Uniunii Europene prin Fondul Social European, în timp ce 15% este contributia statului român. Dimensiunea minima a proiectului trebuie sa fie de 100.000 de euro. Prin acest program nu se finanteaza investitii.
Proiectele pentru accesarea fondurilor europene se pot depunde incepand cu ianuarie 2008 si pana in 2013. Conform spuselor ministrului Cristian David, la conferinta prilejuita de lansarea programului, selectia de proiecte se va face pe baza de concurenta, cel mai bun proiect fiind finantat.
Acest program isi propune sa contribuie la rezolvarea nevoilor de reforma ale administratiei publice, în general, dar identifică trei sectoare prioritare în alocarea resurselor financiare, si anume: sanatatea, educatia si asistenta sociala.

28.11.2007

Categorie: News

Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

Comisia Europeană a adoptat joi, 22 noiembrie 2007, decizia de aprobare a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Programul urmăreşte realizarea obiectivelor Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013, care stabileşte strategia de dezvoltare a României în vederea reducerii cât mai rapide a decalajelor existente faţă de Uniunea Europeană şi este în acord cu prioritatea tematică „Dezvoltarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman al României” a Cadrului Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013. Documentul stabileşte priorităţile dezvoltării resurselor umane din România şi este finanţat din Fondul Social European în cadrul obiectivului „Convergenţă”.

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane are ca obiectiv general dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin corelarea educaţiei şi a învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii prin oferirea de oportunităţi de finanţare a unor proiecte care să faciliteze asigurarea de şanse sporite de angajare pentru aproximativ 1 650 000 de persoane, pe o piaţă a muncii moderne flexibile şi inclusive.
Prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, aproximativ 4,253 miliarde Euro, din care 3,476 miliarde euro reprezintă contribuţia Fondului Social European, 613 milioane euro contribuţia naţională de la bugetul de stat şi 164 de milioane de euro contribuţia din surse private, vor putea fi accesate de viitori beneficiari, prin proiecte care să abordeze modernizarea sistemelor de educaţie şi formare profesională iniţială şi continuă, promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii, adaptabilitatea lucrătorilor şi a întreprinderilor, modernizarea serviciului public de ocupare promovarea măsurilor active de ocupare şi incluziunea socială pentru grupurile vulnerabile.
Programul a fost elaborat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, într-un larg parteneriat cu structuri ale administraţiei publice centrale şi locale, parteneri sociali şi societatea civilă.

Sursa: Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse

28.11.2007

Categorie: News

AM POS Mediu a lansat etapa de preselectie pentru componenta de extindere a managementului integrat al deseurilor

Joi, 26 noiembrie 2007, AM POS Mediu a lansat etapa de preselectie pentru componenta de extindere a managementului integrat al deseurilor din cadrul Axei Prioritare 2 a POS Mediu
Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial de Mediu (AM POS Mediu) anunta lansarea etapei de preselectie pentru componenta de extindere a managementului integrat al deseurilor din cadrul Axei Prioritare 2 a POS Mediu. Aceasta etapa presupune selectarea a cinci potentiali beneficiari pentru care se vor pregati aplicatii de finantare. Axa Prioritara 2 a POS Mediu vizeaza “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor contaminate istoric”.
Alocarea financiara prevazuta pentu aceasta axa prioritara este de aproximativ 1 miliard Euro, suma reprezentand atat contributia comunitara (Fondul European de Dezvoltare Regionala – FEDR), cat si co-finantarea nationala.
Preselectia proiectelor va tine seama de urmatoarele criterii minimale:
- Conformarea cu prevederile Tratatului de Aderare – sectiunea Mediu
- Conformarea cu obiectivele Axei Prioritare 2 a POS Mediu
- Existenta unui depozit conform de deseuri cu posibilitatea de extindere la nivel regional sau a cel putin 3 posibile locatii pentru realizarea unui depozit nou, aflate in proprietatea autoritatilor publice locale.
- Existenta unui Plan Local de Gestiune a Deseurilor.
- Existenta unui acord de principiu intre autoritatile publice locale din judet, pentru constituirea unei asociatii in vederea implementarii unui sistem integrat de gestionare a deseurilor la nivel judetean/zonal.
- Gradul de pregatire a documentatiei necesare proiectului.
Clarificari suplimentare asupra procesului de preselectie pot fi solicitate Autoritatii de Management pentru POS Mediu, folosind oricare din caile de comunicare uzuale (e-mail, fax, posta).

Sursa: Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile

27.11.2007

Categorie: News

Încă un ghid al solicitantului va fi aprobat săptămâna aceasta

Ghidul solicitantului pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ va fi aprobat săptămâna aceasta. Declaraţia aparţine ministrului pentru Comerţ, Turism şi IMM, Ovidiu Silaghi care a precizat că ghidul se află pentru aprobare la Consiliul Concurenţei, dar că „99,9% va rămâne la fel cum a fost prezentat pentru dezbaterea publică“. Ministrul Ovidiu Silaghi a declarat că în următorii patru ani IMM-urile vor avea posibilitatea să acceseze fonduri în valoare de un miliard de euro. „Proiecte eligibile nefinanţate nu vor exista. Toate vor primi bani“, a precizat Ovidiu Silaghi.Broşurile cu informaţii despre accesarea acestor fonduri vor putea fi găsite la oficiile teritoriale pentru IMM-uri, precum şi la toate sediile camerelor de comerţ şi industrie.

Sursa:www.gandul.info

26.11.2007

Categorie: News

IMM-urile româneşti vor beneficia de un miliard de euro

IMM-urile româneşti vor beneficia de un miliard de euro din fonduri structurale, la care s-ar putea adăuga încă un miliard de euro de la buget, în cazul în care capacitatea de absorbţie va fi mare, a declarat ieri, la deschiderea Târgului pentru IMM-uri, Ovidiu Silaghi, ministrul pentru Comerţ şi IMM-uri. Mai mult, ministrul a precizat că a obţinut acordul premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru suplimentarea fondurilor. 160 de IMM-uri sunt prezente la Romexpo între 22-24 noiembrie la Târgul pentru IMM-uri şi Târgul Naţional Cooperatist, participanţii fiind din domenii ca prelucrarea lemnului, sticlărie, decoraţiuni interioare sau industria alimentară.

Sursa:www.gandul.info

22.11.2007

Categorie: News

Aprobarea Programului ESPON 2013 de către Comisia Europeană

Programul ESPON 2013 – Reteaua europeanã de observare a dezvoltãrii si coeziunii teritoriale a fost aprobat de Comisia Europeanã.
Prin adoptarea de cãtre Comisia Europeanã a Programului ESPON 2013, este demaratã etapa de implementare a programului, urmând ca, în perioada urmãtoare, sã fie lansate solicitãri pentru depunerea de propuneri de proiecte la care pot participa universitãti, institutii si servicii de cercetare, publice sau echivalente. Pot participa la licitatiile de propuneri de proiecte numai beneficiarii eligibili care provin din minimum 3 state participante la program, constituiti în Grupuri Transnationale de Proiect.
Conform Programului ESPON 2013 aprobat, temele de cercetare propuse pentru prima runda de solicitãri de propuneri de proiecte (studii aplicate), sunt urmãtoarele:

Programul ESPON 2013 este un program operational de cooperare teritorialã interregionalã, pentru accesarea asistentei structurale comunitare din Fondul European de Dezvoltare Regionalã, pentru perioada de programare 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2013. Obiectivul strategic al Programului ESPON 2013 este sprijinirea elaborãrii politicii europene de coeziune teritorialã si dezvoltare armonioasã a teritoriului, prin furnizarea de informatii, statistici, studii, analize, strategii si scenarii comparabile privind dinamica teritorialã, precum si prin punerea în evidentã a potentialului si posibilitãtilor de dezvoltare a regiunilor si teritoriilor mai mari, în scopul de a contribui la cresterea competitivitãtii, intensificarea cooperãrii teritoriale si dezvoltarea echilibratã durabilã a teritoriului european.

România participã, alãturi de toate statele membre ale UE si Elvetia, Islanda, Liechtenstein si Norvegia la gestionarea Programului ESPON 2013. Ministerul Dezvoltãrii Lucrãrilor Publice si Locuintelor participã în calitate de Autoritate Nationalã, la managementul financiar si tehnic al Programului ESPON 2013 pe teritoriul României.

Sursa: MDLPL

21.11.2007

Categorie: News

AM POS Mediu a lansat etapa de preselectie a proiectelor din cadrul Axei Prioritare 3 a POS Mediu

Autoritatea  de Management pentru Programul Operational Sectorial de Mediu anunta lansarea etapei de preselectie a proiectelor din cadrul Axei Prioritare 3 a POS Mediu. Aceasta axa vizeaza “Reducerea poluarii si diminuarea efectelor schimbarilor climatice prin restructurarea si reabilitarea sistemelor de incalzire urbana in localitatile cele mai afectate de poluare”.

Alocarea financiara prevazuta pentu aceasta axa prioritara este de  aproximativ 460 milioane Euro, suma reprezentand atat contributia comunitara (Fondul de Coeziune – FC), cat si co-finantarea nationala.

Etapa de preselectie vizeaza completarea unui chestionar care contine atat informatii despre proiectul propus, cat si informatii specifice referitoare la organizarea si functionarea serviciului de termoficare in orasul respectiv.

Preselectia proiectelor va tine seama de urmatoarele criterii minimale:

Mentionam ca acest chestionar a fost transmis catre 22 de primarii din tara, care coordoneaza activitatea operatorului de termoficare in municipalitatile respective.

Sursa: Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile

Categorie: News

S-au lansat primele ghiduri pentru IMM-uri pe Fondurile Structurale !

S-au lansat primele ghiduri pentru IMM-uri pe Fondurile Structurale !

MIMCTPL a realizat prima variantă de Ghid al Solicitantului pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competivităţii Economice, Axa Prioritară 1 – „Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie”.

Publicarea în această variantă are ca scop informarea şi familiarizarea potenţialilor solicitanţi din rândul întreprinderilor mici şi mijlocii, cu condiţiile de accesare a finanţării din cadrul acestei axe prioritare a POS CCE.

Varianta finală a ghidurilor va fi pusă la dispoziţia tuturor celor interesaţi odată cu lansarea oficială a acestora.

Variantele prezentate au doar scop informativ, informaţiile conţinute în cadrul acestor proiecte de ghiduri nu trebuie folosite pentru completarea cererilor de finanţare.

Sursa: www.animmc.ro

Categorie: News

100 milioane euro pentru finantarea microintreprinderilor, firmelor mici si mijlocii din Romania

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a aprobat 5.300 de credite pentru microintreprinderi si IMM-uri, agricultori si gospodarii private in decursul acestui an. Oficialii Fondului estimeaza ca portofoliul de imprumuturi acordate in Romania va ajunge la cel putin 100 milioane euro in urmatorii cinci ani, a declarat, directorul de investitii al EFSE, dr. Klaus Maurer, citat de Rompres.

Fondul si-a lansat oficial operatiunile in Romania, dar este prezent pe piata din februarie 2007, iar portofoliul de imprumuturi se cifra, la sfarsitul lunii octombrie, la aproape 50 milioane de euro.

Pe piata autohtona, EFSE lucreaza cu sase institutii de credit partenere, printre care Banca Transilvania, Banca Comerciala Carpatica si ProCredit.

Dintre creditele pentru firme, 40% sunt in domeniul serviciilor, 40% in comert, 5% pentru agricultura si 15% pentru industrie, a precizat Maurer.

EFSE este considerat cel mai mare fond de microfinantare din lume si a fost infiintat in urma cu un an si jumatate, in Luxemburg, pentru finantarea microintreprinderilor, firmelor mici si mijlocii, exploatatiilor agricole si gospodariilor.

Portofoliul de credite la finalul lunii octombrie 2007 se cifra la aproape 360 milioane euro si este estimat sa ajunga la 400 de milioane euro pana la finele anului, a declarat presedintele EFSE, Klaus Glaubitt. El a precizat ca in urmatorii cinci ani vor fi acordate in regiune imprumuturi de 600 milioane euro, din care 145.000 de credite pentru firme si 36.000 pentru gospodarii, iar aceste fonduri vor contribui la crearea a 36.000 de noi locuri de munca.

EFSE acorda linii de finantare pe termen lung institutiilor de credit locale, care la randul lor crediteaza din aceste fonduri grupul tinta format de microintreprinderi, IMM-uri, exploatatii agricole si gospodarii.

Aproape 90% dintre imprumuturi sunt microcredite sub 10.000 de euro, iar restul credite intre 10.000 si 100.000 de euro. Capitalul Fondului era de 487,1 milioane euro la sfarsitul trimestrului III din 2007, asigurat din contributia donatorilor precum guvernele Germaniei, Austriei si Elvetiei, institutiilor financiare internationale ca BERD, IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale), KfW (Germania), FMO (Olanda) sau a investitorilor privati.

 

Sursa: Periodicul “Afacerea” (CCIB) – 07.11.2007

Categorie: News

510 milioane EUR pentru restructurarea si reconversia podgoriilor

Comisia a aprobat un buget indicativ de 510 milioane EUR destinat statelor membre producatoare de vin pentru restructurarea si reconversia podgoriilor in anul de comercializare 2007-2008. Obiectivul acestui sistem este adaptarea productiei la cererea pietei. Acesta prevede urmatoarele masuri: reconversia soiurilor, replantarea podgoriilor si imbunatatirea tehnicilor de gestionare a podgoriilor. Sistemul nu prevede inlocuirea normala a podgoriilor ajunse la finalul ciclului lor natural de viata.

Comentand pe marginea deciziei, Mariann Fischer Boel, Comisarul pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, a afirmat: “Imbunatatirea calitatii vinului pe care il producem reprezinta o prioritate daca dorim sa facem fata provocarii venite din partea noilor producatori mondiali de vin. Prezentul program de restructurare a jucat un rol important din 1999. Dar este evident ca trebuie sa se intreprinda mai mult. De aceea, este necesara o profunda reforma a organizarii comune a pietei in sectorul vitivinicol. Sper sa putem ajunge la un acord cu privire la aceasta reforma in cadrul reuniunii ministrilor agriculturii ai UE din decembrie.”

In temeiul Regulamentului Consiliului din 1999 privind organizarea comuna a pietei vitivinicole, statele membre pot obtine plati anuale pentru restructurarea si reconversia unui anumit numar de hectare de podgorii. Comisia acorda subventii in functie de proportia pe care o detine fiecare stat membru din suprafata totala de podgorii a UE si de o serie de criterii obiective referitoare la anumite situatii si nevoi.

Comisia a adoptat o decizie de stabilire, pentru anul de comercializare 2007-2008 si pentru un anumit numar de hectare, a unei alocari financiare indicative pe stat membru. Bugetul disponibil este de 510 milioane EUR (detaliile referitoare la defalcarea acestuia figureaza in anexa). Din 1999, cand s-a introdus sprijinul financiar pentru restructurare si reconversie, statelor membre producatoare de vin li s-au alocat 3 miliarde EUR.

Romania are alocata suma de peste 25 de milioane de euro pentru perioada 2007-2008.

——————————————————————————–

Sursa: Eu-Ro Jurnal (CCIB) – 08.11.2007

Categorie: News

keep looking »